Ascultand “Black magic woman”-ul lui Fleetwood Mac, in interpretarea cu “floricele” a lui Santana, m-am dus cu viteza gandului (ca asa ii spunea calul fermecat lui Fat Frumos cand se upgrada cu o tava de jaratic – Viteza gandului e mai mare decat viteza vantului) la soiul Alicante Bouschet (si chiar are legatura cu titlul melodiei) si la o poveste cu …Santana.
Cu ceva ani in urma, un bun prieten, DJ cu vechi ștate, imi povestea o intamplare din serile cand era năimit sa anime, cu muzica comerciala, sindrofii de corporatisti care nici macar sa se imbete cu stil nu stiu. Unul din acestia, care nu reusea sa transpire in camasa alba indeajuns cat sa bage in reactie chimica mirosul de Old Spice aplicat cu vermorelul, a avut o dorinta: sa danseze pe muzica latino. Se apropie, nu foarte timid, de prietenul DJ cu un pahar Collins plin ochi cu Garrone amestecat cu Fanta (macar de ar fi fost roz) : “-Barosane, punem si noi un latino, sa scoatem fetele la dans?”. “-Punem, cum sa nu. Santana merge?”. “-MMMerge si nu prea, imi plac baietii aia, dar au un moș la chitara care le strica tot farmecul.” QED.
Black magic grape.
Alicante Bouschet este unul din foarte rarele soiuri de struguri rosii care au si pulpa rosie, nu doar pielita, asa numitele Tenturier. Cu alte cuvinte, mai degraba gasesti piatra filozofala, si transformi plumbul in aur, decat sa obtii un vin roze din Alicante Bouschet.
In 1866, cand “pandemia” de filoxera isi incepea Blitzkriegul prin Hexagon, Henri Bouschet, un viticultor cu mintea mai ascutita decat genunchii Ramonei Pauleanu, obtinea, planta si patenta, un soi de struguri rosii, Alicante Bouschet. Continua astfel munca tatalui sau, incrucisandu-l pe robul lui Dionysos, Petit Bouschet (creatia lui tac-su, tot un soi cu pulpa rosie) cu roaba lui Dionysos, Grenache, si obtinea un soi superior ca si gust, randament, intretinere si rezistenta la boli. In anii ce au urmat, creatia viticultorului s-a dovedit a fi o mina de aur, aproape la fel de importanta ca ideea de a pune apa in bauturile spirtoase de la bar.
Avand o culoare atat de inchisa e folosit la foarte multe cupaje, pentru a imbogati partea vizuala a unui vin, evident si continutul de antociani fiind pe masura.
Deoarece bobul are pielita foarte groasa este foarte rezistent la oxidare in timpul transportului.
Acest “talent” l-a facut foarte apreciat in perioada Legii Volstead (Legea prohibitiei), in America, de catre abilii manuitori ai “Masinii de Scris din Chicago” (also known as: mitraliera Thompson). O prevedere din aceasta lege, mai iubita decat stranutul unui chinez in lift, permitea redneckului de rand sa detina 200 de galoni de vin / an / gospodarie. Alicante Bouschet era singurul soi de struguri care rezista transportului cu trenul de pe coasta de vest din Nappa Valey, pana pe decadenta coasta de est. Era transportat sub forma de struguri si nu sub forma finita (vin), deoarece avea o alta mare calitate: datorita culorii foarte inchise, putea fi obtinut must colorat chiar si la a treia presare, asta insemnand ca oportunistii Legii Volstead puteau obtine o cantitate mai mare de vin din acelasi lot de struguri.
Toti ne-am intrebat la un moment dat care e motivul pentru care o sticla de vin are 750 de ml. Simplu. Odata ajuns pe coasta de est si vandut la licitatie, lotul de Alicante Bouschet era transformat in vin (mai exact 3 productii) si vandut, conform legii mai sus amintite, in cantitate de 200 de galoni/familie. Acei 200 de galoni insemnau exact 1000 de sticle de cate 750 de ml, ambalate in containere de lemn, ca sa prospere si producatorii de ambalaje din sticla si din lemn.
Pun pariu ca, in zona rurala de la noi, un strugure din care se pot obtine 3 productii de vin ar fi mai apreciat decat sapaliga aplicata in zona occipitala a vecinului care :
ti-a calcat gaina
cu masina.
Se coace destul de devreme si din acest motiv viticultorii francezi au considerat ca nu e cazul sa-si bata capul cu dezvoltarea aromelor complexe, folosindu-l in cupaje doar pentru culoarea sa. Tristul neajuns al acestor calitati este ca, in timp, soiul Alicante Bouschet a ajuns sa nu mai aiba “poza in buletin”, fiind dat uitarii in multe regiuni viticole importante din Franta. Mana de ajutor, meritata si necesara pentru ca nobilul soi sa ne incante in continuare zilele cand sarbatorim achizitionarea unei noi lansete, a venit de la viticultorii iberici, regiunea Alentejo din Portugalia oferindu-i identitatea proprie binemeritata.
Stiam mai demult de acest soi, dar nu am cautat pe la noi convins fiind ca nu il voi gasi.
In perioada de quarantina, totusi, creierul are momente cand incepe sa functioneze pe alt sistem de operare, asta insemnand ca lucrurile, care altadata ti se pareau sigure, incep sa se blureze si invers. Evident ca in aceasta perioada cel mai bun prieten al omului nu a mai fost cainele ci vinul. Vinul te ajuta sa ramai in casa, sa te mentii pe linia de plutire si chiar sa treci deasupra ei, recte sa levitezi. Deci m-am apucat sa caut Alicante Bouschet in magazinele online de la noi, reusind sa il gasesc pe “premiumdrinks.ro”.
Comandat, receptionat, odihna. Deschis sticla, respiro. M-am chinuit sa spal si sa clatesc paharul mai ceva ca la servisarea unei Stella FB 2500, pentru a surprinde culoarea care l-a facut celebru. Adevarat, daca te uiti in lumina, vinul e negru ca sufletu’ lui stalin, o metafora oribila dar, cum spuneam, in perioada asta creierul functioneaza pe Ubuntu.
Dupa ce m-am mai uitat un pic la fabuloasa culoare a Alicante-ului am hotarat sa gust din valorosul lichid. Spre deosebire de alte dati, am luat o inghititura de neam prost, de parca as fi avut in fata un pahar de bere, cum ii sta bine omului afectat de perioada asta. Cel mai bun prieten de quarantina al omului mi-a ghicit gandurile si dorinta de a fi la pescuit cu prietenii, teleportandu-ma in timp si in spatiu:
Eram adunati la start, pe un lac oarecare, in era Minnkotelor electrice de 30 de livre, a bateriilor de tractor si a pantalonilor arsi de acid. Eram toti acolo, in gonflabile ce trebuiau dezumflate cand iesea soarele, Catalin, Eugen, Petre, Arif, Boanta, Doctorila, Narcis, Sorin, Mihai, Vali, Costica, Viorel, Sava, multi altii…
Eu levitam deasupra tuturor, imbalsamat cu Alicante Bouschet.
De pe barca lui Catalin o boxa bluetooth imi ataca Trompa lui Eustachio, si implicit echilibrul necesar levitatiei, cu monumentala Stream of Consciousness a lui Dream Theater. Asta m-a facut sa-mi aduc aminte de versul poetului neomodernist John Petrucci 
: “In fluxul constiintei exista un rau care plange” (de braconat ce e).
Ale tineretii valuri s-ale vinului ritualuri.
Implicit ratez startul. Nu mai conteaza.
Vinul.
Deosebit, elevat, genul Love IT or More Love IT.
La prima inghititura e cremos si delicat. Pe masura ce se deschide devine taninos, sublim amarui, cu un nas complex, din care simturile mele pot distinge doar o nota de migdala. Spre nedoritul sfarsit al sticlei devine condimentat, cu un postgust alcoolizat si prelung precum voalul rochiei celei de-a cincea sotii a lui Ilie Nastase.
Trebuia sa iau o sticla Magnum.
Enjoy.
Autor: Gabriel Udilă
